Ecoul harului se-aude
autor. Diana G. U.

Ecoul harului se-aude,
Un cânt de slavă e-auzit,
Un imn al izbăvirii sfinte,
Se-aude azi necontenit.

​Se crapă bolta în lumină,
Iar timpul stă, încremenit,
Căci Cel ce vine în mărire,
E Cel pe care L-am iubit.

​Nu vor mai fi suspine-n noapte,
Nici doruri grele de purtat,
Căci biruit-a fost chiar moartea
Prin Regele cel înviat.

​Privim spre nori cu nerăbdare,
Cu haina albă, cu Duh supus,
Doriți a părăsi pământul,
Și să plecăm spre Tine, Isus!

Lăsăm în urmă nori de zgură,
Și drumul greu și spinul des,
Căci prin a lumii strâmtorare,
Spre strălucire noi am mers.

Din greul nopții ce apasă,
Spre zori de zi privim acum,
Căci Domnul ne va duce-acasă,
Speranța ne e stâlp pe drum.

​Povara cade de pe umeri,
Iar trupul slab e înnoit,
Trecut-a vremea de suspine,
E ceasul cel mai mult dorit.

Din valea umbrelor de moarte,
Urcăm spre muntele de har,
Iar slava Ta de noi aproape,
Ne șterge ultimul amar.

​Se risipesc în mări păgâne,
Tristeți ce sufletul ne-au frânt,
Icântăm cântarea biruinței,
Ești Cel mai sfânt și dulce Cânt.

Răsare doar eternitatea,
Fără de umbră sau de chin,
Intrăm în sfânta Ta cetate,
Cu Tine-n veșnicii să fim.

Nu vor mai fi apusuri reci,
Nici temerile de sub pleoape,
Vom rătăci prin veșnicii,
Cu Dumnezeul nostru-aproape.

​Din lupte multe și suspin,
Ieșim la marea cristalină,
Să bem din râul de har plin,
Pășind în viața cea divină.

​O, ce lumină făr' sfârșit,
Va inunda o sărbătoare,
Când vom vedea că s-a împlinit,
Tot ce-a fost scris cu îndurare.

​În urmă totul s-a gătat,
Pământul vechi el va dispare,
Căci tot ce-a fost de îndurat,
E doar o cale trecătoare.

​Pășim pe străzi de aur pur,
În haine albe de splendoare,
Nu vor fi lacrimi împrejur,
Ci doar o veșnică serbare.

Se vede poarta de smarald,
Și strălucirea Sa de soare,
Simțim un suflu sfânt și cald,
Caci este-aproape-ndat apare

Nu-i vânt-acolo să mai bată,
Nici val ce trebuie vegheat,
Căci Slava Tatălui arată,
Că tot aici s-a terminat.

Iar heruvimi în coruri mii,
Îi cântă Domnului Isus,
Suntem și noi printre cei vii,
Căci am privit mereu în sus.

Se șterge urma cea de chin,
Și orice rană din trecut,
Sorbind din harul cel deplin,
Din tot ce ochiul n-a văzut.

​E pacea fără de sfârșit,
E liniștea de după greu,
E visul cel ce l-am dorit,
Să fim în cer cu Dumnezeu.

Se-aude glasul Lui cel blând:
„Veniți, voi, binecuvântați!”
Să moșteniți căci v-ați trudit,
Ceea ce-n lume ați sperat.

Rămânem toți în slava Ta,
Unde durerea a pierit,
Și-n veci de veci Te vom lăuda,
Căci drumul nostru s-a sfârșit.
Amin